separație

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. séparation, lat. separatio)

1. separare.
2. (jur.) ~ de bunuri = regim matrimonial în unele state, prin păstrarea de către femeie a liberei dispuneri asupra bunurilor sale aduse în căsătorie; ~a puterilor = principiu fundamental de organizare a statului, potrivit căruia în acesta acționează trei puteri: legislativă, executivă și judecătorească, exercitate de organe diferite, cu drept de control reciproc.

separatism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. séparatisme)

1. tendință de a se separa de majoritate, de un grup social constituit; izolare, atitudine singuratică.

separatist, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (fr. séparatiste)

1. I. care aparține separatismului; privitor la separatism.
2. care pledează pentru independența politică a provinciei sale, a grupului său etnic, în raport cu statul din care face parte.
3. care se separă, se izolează de majoritate.
4. II. adept al separatismului.
5. persoană care pledează pentru o separare de ordin politic.
6. (antonim) unionist.

separator, -oare

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. séparateur, lat. separator)

1. adj. care separă.
2. s. n. aparat, dispozitiv, mașină pentru separarea anumitor componenți dintr-un amestec.
3. dispozitiv care închide sau deschide un circuit electric.

abstract, -ă

Parte de vorbire:  adj., s.  
Etimologie: (germ. abstrakt, lat. abstractus)

1. adj. gândit în mod separat de ansamblul concret, real.
2. în ~ = pe bază de deducții logice; exprimat (prea) general, teoretic; (despre un proces de gândire) greu de înțeles; (mat.) număr ~ = număr căruia nu i se alătură obiectul numărat; artă ~ă = curent apărut în artele plastice europene la începutul sec. XX, care se caracterizează prin intelectualizarea, reducția abstractă și încifrarea imaginii; abstracționism.
3. s. n. parte de vorbire provenită prin derivare cu sufixe sau prin conversiuni de la o altă parte de vorbire, având un sens abstract.
4. ~ verbal = substantiv care provine de la un verb, denumind acțiunea acestuia.
5. categorie filozofică desemnând cunoașterea proprietăților esențiale și generale.

aderență

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. adhérence, lat. adhaerentia)

1. legătură, lipire.
2. bridă.
3. (fiz.) forță care menține alăturate două corpuri în contact.
4. (constr.) fenomen de legătură între beton și oțel.
5. (metal.) fenomen de prindere pe suprafața pieselor turnate a unor cruste, care provoacă defecte.
6. aderare, solidarizare conștientă.
7. (bot.) concreștere intimă și secundară, necongenitală, a organelor similare învecinate, obișnuit separate (frunze, petale, antere).

amfiplasmă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. amphiplasme)

1. plasmă încă neseparată în nucleu și citoplasmă, la bacterii și cianoficee.

amplificator, -oare

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. amplificateur)

1. adj. care amplifică; amplificativ.
2. s. n. aparat, dispozitiv electric care mărește valorile caracteristice unui fenomen, luând energie de la o sursă separată.

antiapartheid

Parte de vorbire:  adj. invar.  
Etimologie: (anti- + apartheid)

1. care se opune sau este îndreptat împotriva politicii de apartheid (regim sud-african în care oamenii de diferite rase erau ținuți separați, iar oamenii albi aveau mai multe drepturi și avantaje); nediscriminatoriu.

aparte

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (după fr. à part)

1. adv. separat.
2. adj. inv. deosebit, special.