Dictionar

adept, -ă

Parte de vorbire:  s.m.f.  
Etimologie: (fr. adepte, lat. adeptus)

1. persoană care aderă la o teorie, la o doctrină etc.
2. (prin ext.) persoană care împărtășește convingerile cuiva.
3. inițiat în misterele unei secte, în secretele unei științe, ale unei arte etc.
 

apostazie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. apostasie, lat., gr. apostasia)

1. renegare publică a unei credințe religioase, a unor convingeri.
2. răzvrătire împotriva stăpânirii.
 

cameleon

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. caméléon, lat. camaeleon, gr. khamaileon)

1. reptilă arboricolă insectivoră din regiunile tropicale, care poate să-și schimbe culoarea pielii după mediul înconjurător.
2. (fig.) om care își schimbă purtarea și convingerile cu mare ușurință.
 

cameleonism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. caméléonisme)

1. însușire a unor reptile de a-și schimba culoarea pielii potrivit mediului înconjurător; homocromie.
2. (fig.) schimbare a purtării și a convingerilor cuiva în funcție de împrejurări.
 

cameleoniza

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. caméléoniser)

1. a-și schimba convingerile după împrejurări.
 

cerc 1

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. circus, după fr. cercle)

1. curbă plană închisă la distanță egală față de centru.
2. figură, linie, mișcare în formă de cerc (1).
3. grup de persoane legate între ele prin idei, convingeri, preocupări sau interese comune.
4. limită, întindere.