Dictionar

disputa

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. disputer, lat. disputare)

1. tr. a fi în luptă, a lupta pentru ceva; a rivaliza.
2. intr. a susține o dispută; a discuta în contradictoriu.
3. refl. (despre competiții sportive) a avea loc, a se desfășura.
 

dispută

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. dispute)

1. dezbatere, discuție aprinsă, controversă (cu privire la un subiect, la o temă); (p. ext.) diferend, ceartă.
2. competiție (sportivă).
 

disputabil, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. disputable)

1. care poate fi disputat, contestat.
2. care poate da naștere la discuții contradictorii.
3. (var.) (înv.) desputabil.
 

disputant, -ă

Parte de vorbire:  adj., s.m.f.  
Etimologie: (lat. disputans)

1. (persoană) care ia parte la o dispută.
2. (persoană) care iubește să se certe, să dezbată un subiect, o idee etc.
 

disputare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (disputa)

1. acțiunea de a (se) disputa și rezultatul ei; dispută.
2. concurență pentru câștigarea unui teren, teritoriu etc.
3. contestare a unui drept sau a unei situații.
4. desfășurare a unei competiții sportive.
5. (var.) (înv.) desputare.
 

disputație

Parte de vorbire:  s.f. (înv.)  
Etimologie: (lat. disputatio, -onis; fr. disputation)

1. discuție, dezbatere animată pe un subiect; dispută.
2. (ist. rel.) dezbatere publică pe un subiect de teologie între doi sau mai mulți adversari.
3. (var. înv.) desputație, desputațiune, disputanție, disputațiune.
 

disputător, -oare

Parte de vorbire:  adj., s.m.f. (înv.)  
Etimologie: (disputa + -tor)

1. (persoană) care susține o dispută.
 

altercație

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. altercation, lat. altercatio)

1. ceartă aprinsă, în general de scurtă durată, care are loc între două sau mai multe persoane; dispută violentă; (înv.) altercațiune.
 

contențiune

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. contention, lat. contentio)

1. dezbatere
2. ceartă, dispută.
3. tensiune puternică a mușchilor, a nervilor sau a spiritului.
4. procedeu de imobilizare a fragmentelor unui os fracturat, a unui organ, cu ajutorul aparatelor.
5. procedeu de stăpânire forțată a bolnavilor psihici agitați; imobilizare a unui animal domestic în cursul examinării, îngrijirii sau al unei intervenții chirurgicale.
 

controversă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. controverse)

1. discuție în contradictoriu asupra unei chestiuni; polemică, dispută.
2. (fam.) discuție aprinsă.
 

cupman

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr., engl. cupman)

1. (sport) câștigător al unei cupe; (p. ext.) orice participant la o competiție în care se dispută cupa.
 

diadoh

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. diadoque, gr. diadokhos)

1. nume dat generalilor care își disputau moștenirea tronului lui Alexandru cel Mare.
2. moștenitor al tronului în Grecia modernă; epigon (1).
 

diferend

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. différend)

1. deosebire de păreri, neînțelegere, dezacord; dispută.