OK
X
apeiron
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (gr. apeiron)
1.
(fil.;
la
Anaximandru)
element
primar
și
cauză
materială
a
lucrurilor,
materie
indeterminată
și
infinită
(aerul,
apa,
focul
și
pământul).
carvaka
Parte de vorbire:
s.n.
Etimologie: (sanscr. carvaka)
1.
școală
materialistă
și
ateistă
indiană
care
afirmă
că
la
temelia
lumii
se
află
patru
principii:
aerul,
focul,
apa
și
pământul
și
respinge
temeiurile
religiei
vedice
și
brahmanice,
propovăduind
idealul
etic
al
desfătării
raționale.
centură
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. ceinture)
1.
curea
lată
purtată
peste
îmbrăcăminte.
2.
~
de
salvare
=
dispozitiv
din
corpuri
plutitoare
care
se
fixează
în
jurul
taliei,
servind
la
menținerea
unui
naufragiat
la
suprafața
apei.
3.
parte
a
scheletului
care
leagă
membrele
de
trunchi
(omoplatul
și
clavicula,
bazinul).
4.
(sport)
a)
linie
imaginară
la
nivelul
ombilicului
sub
care
nu
sunt
permise
loviturile
la
box;
b)
procedeu
tehnic
de
prindere
a
mijlocului
adversarului
cu
mâinile,
la
lupte.
5.
cingătoare.
6.
~
de
castitate
=
bandaj
închis
cu
lacăt,
în
trecut,
pentru
protejarea
castității
femeilor;
~
de
siguranță
=
dispozitiv
care
împiedică
pe
pasagerii
unui
avion
sau
automobil
de
a
fi
proiectați
înainte,
în
caz
de
accident.
7.
fiecare
din
gradele
de
calificare
a
celor
care
practică
arte
marțiale.
8.
ceea
ce
înconjură
un
lucru,
un
loc
etc.
9.
~
de
fortificații
=
zonă
fortificată
aflată
la
o
distanță
potrivită
pentru
a
fi
ferită
de
focul
armelor
grele
ale
unui
eventual
dușman;
linie
de
~
=
cale
ferată,
șosea
care
înconjură
un
oraș.
10.
ansamblu
de
plantații
în
jurul
unui
oraș
sau
de
separare
a
unor
zone
ale
acestuia.
11.
fâșie
continuă
de
table
de
oțel
care
formează
bordajul
unei
nave.
12.
grindă
orizontală
din
beton
armat,
rezemată
pe
zidurile
exterioare
ale
unei
construcții,
pentru
a
le
lega
între
ele.
13.
cadru
de
formă
circulară.
14.
~i
de
radiații
=
fiecare
dintre
cele
două
zone
de
radiație
corpusculară
ionizată,
de
grosime
variabilă,
care
înconjură
Pământul.
element
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. élément, lat. elementum)
1.
s.
n.
(ant.)
fiecare
dintre
cele
patru
componente
primordiale
(focul,
aerul,
apa,
pământul)
ale
corpurilor
și
fenomenelor
naturii.
2.
(pl.)
fenomene,
forțe
ale
naturii.
3.
parte
componentă
a
unui
întreg,
a
unui
ansamblu.
4.
(lingv.)
~
de
compunere
=
temă,
cuvânt
împrumutat,
fără
existență
independentă,
numai
în
compunerea
de
tip
savant;
~
de
relație
=
cuvânt
sau
locuțiune
care
exprimă
raporturi
sintactice.
5.
membru
al
unei
colectivități
etc.
6.
(chim.)
corp
simplu,
care
în
combinație
cu
alte
asemenea
corpuri,
dă
naștere
corpurilor
compuse.
7.
(fig.)
mediu
în
care
trăiește
o
ființă.
8.
a
fi
în
~ul
său
=
a
fi
într-o
situație
favorabilă.
9.
(mat.)
obiect
fizic
sau
al
gândirii
cu
care
se
formează
o
mulțime.
10.
celulă
a
unei
pile
electrice.
11.
(pl.)
principiu,
noțiune
de
bază
a
unei
discipline,
a
unei
teorii
etc.
12.
s.
m.
fiecare
dintre
piesele
componente
ale
unui
radiator
de
calorifer.
elf
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. elfe, elf, germ. Elf)
1.
(mit.
scand.)
divinitate
a
vântului,
a
apei
și
a
focului.
epolare
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (după fr. épauler)
1.
aducere
a
armei
în
poziția
de
ochire
și
declanșare
a
focului.
2.
execuție
a
unui
epolment
(2).
3.
(mar.)
devierea
din
plan
a
marginii
unei
table
de
bordaj
sau
de
punte.