aulă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. aula, germ. Aula)

1. (ant.) curte în fața locuințelor importante în jurul căreia se grupau dependințele.
2. (în evul mediu) curte princiară.
3. sală de conferințe, cursuri sau festivități (în incinta unei instituții).

autoutila

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (auto1- +utila)

1. refl. (despre întreprinderi, instituții) a se utila cu mijloace proprii; a se autodota.

codirector

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. codirecteur)

1. cel care deține conducerea (unei instituții) cu altcineva.

depune

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (lat. deponere, după fr. déposer)

1. tr. a pune, a lăsa (un obiect) undeva (în păstrare).
2. a ~ bani = a încredința bani spre păstrare (unei instituții); a ~ mandatul = a renunța la o demnitate, la o însărcinare specială pe care cineva nu o poate îndeplini; a ~ jurământ = a) a spune tot adevărul într-un proces; b) (despre unii funcționari, despre militari) a jura în mod solemn pentru respectarea anumitor angajamente.
3. a desfășura, a executa, a presta (o muncă, un efort).
4. tr., refl. a cădea, a lăsa să cadă la fund (substanțe solide în stare de suspensie sau dizolvare într-un lichid care formează un sediment pe fundul vasului).
5. intr. (jur.) a face o depoziție.

erecție

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. érection, lat. erectio)

1. schimbare a volumului unor țesuturi sau organe (în special genitale) sub influența afluxului de sânge.
2. acțiune prin care penisul se ridică; rezultatul acestei acțiuni.
3. (înv.) așezare în poziție verticală (a unui monument, a unei statui).
4. (înv.) întemeiere (a unei instituții); (înv.) instituire.
5. (var. înv.) erecciune, erecțiune.