licență

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. licence, lat. licentia)

1. titlu la terminarea studiilor superioare, prin care se acordă dreptul de a exercita o profesiune; examen dat pentru obținerea acestui titlu; diploma obținută.
2. lucrare de ~ = lucrare realizată pentru absolvirea primului nivel de studii universitare, care permite exercitarea profesiei corespunzătoare.
3. contract prin care posesorul unui brevet de invenție acordă unei persoane sau statului dreptul de a folosi sau valorifica invenția sa.
4. autorizație dată de stat unui particular pentru exercitarea unui anumit comerț, a unei anumite industrii sau pentru a importa și exporta mărfuri.
5. atitudine, purtare care întrece limitele bunei-cuviințe; lipsă de respect pentru formele obișnuite.
6. figură retorică prin care oratorul îndrăznește să arate preopinenților că e just ceea ce ei resping eronat.
7. ~ poetică = abatere ușoară de la regulile de pronunțare și scriere corectă a cuvintelor, din necesități prozodice.

ectazie 1

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. ectasie)

1. (metr.) licență în folosirea unei silabe scurte cu valoare de silabă lungă.
2. dilatare artificială a unui organ cavitar, a unui conduct sau vas sangvin.

licențiat, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. licencié, it. licenziato)

1. posesor al unui titlu, al unei diplome de licență.

patentă

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. patente, germ. Patent)

1. drept exclusiv acordat unui inventator, unei autorități de a folosi și de a comercializa o invenție, o inovație etc.; act, diplomă care conferă acest drept; brevet.
2. ~ de sănătate = document care se dă unui vas la plecarea dintr-un port și prin care se confirmă starea sanitară a portului.
3. (fig.) sistem, procedeu (propriu cuiva).
4. (în trecut) impozit care se plătea pentru un anumit comerț sau o anumită industrie.
5. licență (pentru exercitarea unui anumit comerț).

teză

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. thèse, lat. thesis)

1. afirmație expusă și susținută într-o discuție; idee principală dezvoltată într-o scriere, într-o cuvântare.
2. idee, concepție, teorie prestabilită în care un artist încadrează forțat elementele realității.
3. (la Hegel) prima etapă a triadei, care este negată de antiteză.
4. lucrare scrisă, trimestrială, semestrială etc. făcută de elevi în clasă în fața profesorilor.
5. lucrare științifică prezentată de un candidat pentru obținerea titlului de doctor sau de licență.