OK
X
antetitlu
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (după fr. avant-titre)
1.
text
înaintea
titlului
unei
cărți,
denumirea
instituției
sub
egida
căreia
apare,
numărul
seriei,
numele
colecției
etc.
aspirantură
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (rus. aspirantura)
1.
(în
trecut)
formă
de
studiu
organizată
pe
lângă
instituțiile
de
învățământ
superior
și
institutele
de
cercetare
științifică
pentru
pregătirea
în
vederea
obținerii
titlului
de
„candidat
în
științe”.
capacitate
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. capacité, lat. capacitas)
1.
calitatea
de
a
fi
încăpător.
2.
întindere,
mărime
a
unui
lucru
în
raport
cu
ceea
ce
conține;
volum
al
unui
recipient.
3.
pricepere,
abilitate,
aptitudine
de
a
face
ceva.
4.
calitate
a
celui
care
este
capabil
să
înțeleagă
sau
să
facă
ceva.
5.
om
destoinic,
priceput;
învățat,
savant.
6.
(în
trecut)
examen
pentru
obținerea
titlului
de
profesor
secundar.
7.
proprietate
a
unui
sistem
tehnic
de
a
executa
o
operație,
de
a
produce
un
efect,
de
a
suferi
o
transformare.
8.
cantitatea
de
energie
pe
care
o
poate
acumula
un
sistem
fizic.
9.
(jur.)
drept,
putere
legală
de
a
face
un
act.
10.
obiectiv
industrial
sau
economic
cu
un
anumit
profil;
9.
examen
la
sfârșitul
a
opt
clase
elementare.
cartuș
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. cartouche)
1.
tub
metalic
sau
de
carton
care
conține
încărcătura
de
exploziv
și
proiectilul
unei
arme
de
foc.
2.
piesă
de
hârtie
care
conține
un
exploziv.
3.
filtru
de
hârtie
împăturită
într-un
anumit
mod
(mai
ales
la
carburatoare).
4.
~
filtrant
=
dispozitiv
pentru
filtrarea
aerului,
care
se
atașează
la
o
mască
de
gaze.
5.
loc
rezervat
comentariului,
titlului
sau
altor
date
dintr-un
desen,
o
hartă,
un
tablou;
motiv
ornamental,
chenar
care
încadrează
un
text,
un
titlu,
un
cuvânt;
textul
însuși.
6.
ambalaj-tip
cu
mai
multe
pachete
de
țigări
sau
sticle
de
băutură.
doctorantură
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (rus. doktorantura)
1.
formă
de
pregătire
avansată
a
oamenilor
de
știință,
în
înstituțiile
de
învățământ
sau
de
cercetări
științifice,
pentru
gradul
de
doctor
în
științe.
2.
stagiu
de
calificare
științifică
superioară
pentru
obținerea
titlului
de
doctor;
doctorat.
doctorat
Parte de vorbire:
s.n.
Etimologie: (fr. doctorat)
1.
formă
de
studii
suprauniversitare
constând
dintr-o
serie
de
cursuri,
examene
și
o
teză,
organizate
pe
lângă
instituțiile
de
învățământ
superior
și
care
conferă
titlul
de
doctor
într-o
anumită
specialitate;
doctorantură.
2.
teză
de
~
=
teză
care
atestă
stagiul
de
calificare
științifică
superioară,
efectuat
după
terminarea
studiilor
universitare,
în
vederea
obținerii
titlului
de
doctor.