Dictionar

destoinicie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (destoinic + -ie)

1. însușirea de a fi destoinic; aptitudine, capacitate, pricepere, iscusință.
2. capacitate intelectuală a cuiva de a izbuti să cunoască, să înțeleagă etc.
3. pregătire, cunoaștere temeinică într-un domeniu; competență.
4. capacitatea unei persoane de a se descurca cu ușurință într-un domeniu.
5. (var.) (învechit) dostoinicie.
 

aptitudine

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. aptitude, lat. aptitudo)

1. înclinație, dispoziție naturală sau câștigată de a face unele lucruri; destoinicie.
 

capabil, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. capable, lat. capabilis)

1. înzestrat; destoinic; valoros.
2. apt, potrivit, în stare de a face ceva.
3. (jur.) care are capacitate civilă.
 

capacitate

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. capacité, lat. capacitas)

1. calitatea de a fi încăpător.
2. întindere, mărime a unui lucru în raport cu ceea ce conține; volum al unui recipient.
3. pricepere, abilitate, aptitudine de a face ceva.
4. calitate a celui care este capabil să înțeleagă sau să facă ceva.
5. om destoinic, priceput; învățat, savant.
6. (în trecut) examen pentru obținerea titlului de profesor secundar.
7. proprietate a unui sistem tehnic de a executa o operație, de a produce un efect, de a suferi o transformare.
8. cantitatea de energie pe care o poate acumula un sistem fizic.
9. (jur.) drept, putere legală de a face un act.
10. obiectiv industrial sau economic cu un anumit profil; 9. examen la sfârșitul a opt clase elementare.
 

demn, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (lat. dignus)

1. vrednic de...
2. capabil, destoinic.
3. care impune respect; corect, rezervat, grav.
 

practic, -ă

Parte de vorbire:  adj., s.  
Etimologie: (lat. practicus, gr. praktikos, germ. praktisch, după fr. pratique, germ. Praktik, gr. praktike)

1. adj. referitor la practică.
2. care tinde către o acțiune, către o realizare; care realizează ceva, dă rezultate concrete; util.
3. comod, folositor; ingenios.
4. (despre oameni) cu spirit de acțiune; îndemânatic, destoinic.
5. s. f. activitate a oamenilor îndreptată spre crearea condițiilor necesare existenței și dezvoltării societății, în primul rând procesul producției materiale.
6. aplicare a cunoștințelor teoretice; (p. ext.) experiență, rutină.
7. stagiu pe care îl face un student sau un elev într-o întreprindere.
8. ansamblu de metode și de procedee aplicate și verificate efectiv.
9. exercitare a unei profesiuni; profesare.
10. (pl.) ceremonie, manifestare exterioară specifică unui cult, unei credințe etc.
 

hărnicie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (harnic + -ie)

1. zel în muncă, spor la lucru; sârguință, vrednicie; destoinicie.
2. manifestare de om harnic.
3. (anton.) lenevie, trândăvie.