Dictionar

ansamblu

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. ensemble)

1. tot unitar rezultat din unirea unor elemente izolate; totalitate.
2. colectiv artistic al unui teatru.
3. grup de muzicieni care cântă împreună; formație.
4. piesă muzicală pentru o astfel de formație.
 

band

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (engl. band)

1. trupă de muzicanți; grup de muzicieni care cântă împreună ca un ansamblu; bandă.
 

camerata

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (it. camerata)

1. grup de intelectuali melomani.
2. (muzică) mică orchestră de cameră sau cor, cu până la 40 - 60 de muzicieni.
3. (istorie) ~ florentină = societate florentină de intelectuali, poeți și muzicieni, formată în deceniile premergătoare anului 1600, cu scopul de a reînvia muzica greacă antică.
 

clambake

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (engl. clambake)

1. întrunire de muzicieni de jaz, care cântă împreună fără a fi repetat în prealabil.
2. (peior.) întrunire improvizată a cărei calitate lasă de dorit, datorită lipsei de omogenitate și de afinitate stilistică a muzicienilor.
 

dixieland/dixilend/dixie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (engl. dixieland)

1. stil ritmat în jazul american, care constă din prelucrarea de către muzicienii albi a stilului de jaz negru din New Orleans, practicând improvizația colectivă la trei instrumente.
2. manieră de interpretare a acestui stil.
 

lazy

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (engl. lazy, obosit)

1. (jaz) manieră de a cânta a unor muzicieni, care, aparent, sunt indiferenți la ceea ce exprimă.