tic
Parte de vorbire: s.
Etimologie: (fr. tic)
Etimologie: (fr. tic)
1. mișcare convulsivă și repetată din contractarea involuntară a unor mușchi.
2. deprindere, mai mult sau mai puțin ridicolă, pe care o capătă cineva în mod inconștient.
3. ~ verbal = cuvânt, expresie care revine inconștient, inutil și supărător în vorbirea cuiva, ca urmare a unei deprinderi.