Dictionar

efor

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. éphore, gr. ephoros)

1. (în Spania antică) fiecare dintre cei cinci demnitari aleși, care aveau largi puteri de control.
2. membru în consiliul de conducere al unei eforii (2).
 

eforat

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. éphorat)

1. (Grecia Antică) funcția sau demnitatea fiecăruia dintre cei cinci magistrați din Sparta care exercitau o putere de control al regelui și al senatului; demnitatea de efor.
2. (prin ext.) timpul în care se exercită această magistratură.
3. colegiul eforilor; eforie.
 

eforie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. éphorie, fr. ephoria)

1. (ant.) eforat.
2. (în trecut) conducere colectivă a unei instituții de cultură sau de binefacere, un fel de consiliu de administrație.
3. instituție condusă de un corp de efori.
 

efort

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. effort)

1. încordare fizică sau intelectuală pentru atingerea unui scop; sforțare, străduință.
2. (fiz.) rezultantă a forțelor inferioare dintr-o secțiune a unui corp deformabil, cauzată de solicitări exterioare, de efecte termice etc.
 

acantocit

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. acanthocyte)

1. hematie deformată semănând cu niște spini zburliți.
 

acotiledonat, -ă

Parte de vorbire:  adj., s.  
Etimologie: (fr. acotylédoné/s/)

1. adj. (despre plante) cu embrionul fără cotiledoane; acotiledon, necotiledonat.
2. s.f. pl. clasă de plante cu embrionul neformat înainte de germinare.
 

acromacrie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. acromacrie)

1. deformație congenială prin alungire și subțiere a degetelor.
 

agrar, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. agraire, lat. agrarius)

1. referitor la proprietatea funciară; agrarian, agricol.
2. reformă ~ă = reformă a relațiilor de proprietate asupra pământului.
3. în care predomină agricultura.
 

alienare

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (aliena)

1. acțiunea de a (se) aliena; înstrăinare.
2. (fil.) depersonalizarea oamenilor, denaturarea relațiilor personale prin puterea banilor, a rangurilor sociale, reprezentarea deformată a realității; alienație.
 

alosterie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. allostérie)

1. deformare a unei molecule de proteină prin modificarea sau suprimarea proprietăților sale enzimatice.