Dictionar

semivocală

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (după fr. semi-voyelle)

1. sunet între vocală și consoană; vocală care nu se poate rosti decât împreună cu o altă vocală (cu care formează un diftong); semiconsoană.
 

diftong

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. diphtongue, lat. diphtonus, gr. diphtongos)

1. emisiune vocalică din două sunete diferite (semivocală și vocală) pronunțate în aceeași silabă.
 

iot

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (germ. Jot, lat. iota)

1. (fonetică) sunet asemănător cu semivocala i, foarte scurt, numit și „i consonantic”, notat de obicei în diverse alfabete fonetice cu y, j sau i; iod.
 

semiconsoană

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. semi-consonne)

1. sunet intermediar între vocală și consoană, cu însușiri comune amândurora; semivocală, (înv.) semiconsonantă.
 

sinereză

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. synérèse, lat., gr. synairesis)

1. fuziune a două vocale într-un diftong ascendent prin transformarea primei vocale în semivocală.
2. separare a lichidului dintr-un gel în urma unei depozitări mai îndelungate; separare a zerului de coagul.
 

vocalizare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (vocaliza)

1. acțiunea de a (se) vocaliza și rezultatul ei; (înv.) vocalizație.
2. executare de vocalize; emiterea de sunete vocale, vorbite sau cântate.
3. (fonetică) modificare prin care un sunet trece de la valoarea de consoană la cea de vocală sau de semivocală (semiconsoană).
4. (fonetică) trecerea de la un element consonantic la o vocală, fie prin evoluție istorică, fie prin alternanță sincronică.
5. ~ copulatoare = gemete de plăcere scoase de femei în timpului sexului.