OK
X
oponent, -ă
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (germ. Opponent, it. opponente)
1.
cel
care
face
opoziție;
opozant.
oponență
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (engl. opponency)
1.
actul
de
opunere,
de
obiecție;
opoziție.
denegație
Parte de vorbire:
s.f. (înv.)
Etimologie: (fr. dénégation)
1.
acțiunea
de
a
denega
și
rezultatul
ei;
denegare.
2.
refuzul
de
a
recunoaște
drept
adevărată
o
afirmație
făcută
de
oponent
în
timpul
unei
proceduri;
negare
în
justiție.
3.
(var.)
denegațiune.
opozant, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fr. opposant)
1.
s.
m.
f.
oponent.
2.
cel
care
face
parte
dintr-un
partid
de
opoziție.
3.
adj.,
s.
m.
(mușchi)
care
se
opune
unui
deget.