Dictionar

brigandaj

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. brigandage)

1. furt sau jaf armat, crimă comisă cu violență, cel mai adesea, de răufăcători adunați în bande; (prin ext.) act necinstit, furt major; tâlhărie.
 

sfărmători

Parte de vorbire:  s.m. pl. (regional)  
Etimologie: (sfărma + -tor)

1. oameni adunați la clacă pentru a dezghioca boabele de porumb de pe știuleți.