Dictionar

convulsivant, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.n.  
Etimologie: (fr. convulsivant)

1. I. (med.) care provoacă convulsii; convulsiv.
2. II. (med.) substanță care poate provoca convulsii.
 

cheirospasm

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. chéirospasme)

1. mișcare convulsivă a mâinii.
 

ciclospasm

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. cyclospasme)

1. mișcare convulsivă de acomodare a ochiului.
 

electroconvulsivant, -ă

Parte de vorbire:  adj., s.n.  
Etimologie: (fr. électroconvulsivante)

1. (med.) convulsivant electric.
2. (med.) terapie ~ă = metodă modernă care folosește electroșocuri și induce o lobotomie fără operație invazivă.
 

palpitație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. palpitation, lat. palpitatio)

1. mișcare convulsivă a unei părți a corpului; zvâcnire, bătaie puternică și neregulată a inimii.
2. (fig.) tremur ușor, emoție.
 

pertussis

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (engl. pertussis)

1. tuse convulsivă.
 

tarantism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. tarentisme, it. tarantismo)

1. manifestare isterică convulsivă atribuită mușcăturii tarantulei.