decan, -ă
Parte de vorbire: I. s.m., II. s.m.f.
Etimologie: (lat. decanus, germ. Dekan)
Etimologie: (lat. decanus, germ. Dekan)
1. I. (antichitate) comandant al unei decurii; decurion.
2. persoana cea mai în vârstă sau cu vechimea cea mai mare dintr-un anumit corp constituit.
3. (în trecut) persoană aleasă dintre avocați, care conducea baroul.
4. conducător, șef ecleziastic în biserica anglicană.
5. II. membru al corpului profesoral universitar care deține conducerea unei facultăți.