Dictionar

declamativ, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. déclamatif)

1. care se raportează la declamare; declamator.
 

declamativism

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (declamativ + -ism)

1. caracter declamativ (care se referă la declamare, la recitare).
 

declamativism

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (declamativ + -ism)

1. caracter declamativ (care se referă la declamare, la recitare).
 

declamator, -oare

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. déclamatoire, lat. declamatorius)

1. care declamă, care este pompos, emfatic și lipsit de substanță; declamativ.
2. (despre cuvinte, intonație, stil) care seamănă cu declamarea; (înv.) declamatoric, (înv.) declămăcios.
3. (despre cuvinte, intonație, stil) bombastic.
4. (antonime) sobru, simplu.