Dictionar

 

blam

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. blâme)

1. dezaprobare, condamnare publică; oprobriu; sancțiune; avertisment.
 

dezaprobator, -oare

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. désapprobateur)

1. care dezaprobă, care exprimă dezaprobare.
 

infamant, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. infamant, it. infamante)

1. care atrage oprobriul, dezaprobarea, dezonoarea; degradant, dezonorant.
 

oprobriu

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. opprobrium, fr. opprobre)

1. dispreț, dezaprobare publică pentru necinste și fapte nedemne.
 

reprobativ, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (engl. reprobative, fr. réprobatif)

1. care exprimă reprobare, un blam, o dezaprobare sau o judecată dură; care condamnă; reprobator.