OK
X
mormăitor, -oare
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (mormăi + -tor)
1.
care
mormăie.
2.
(var.)
mornăitor,
murmuitor.
mormăitură
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (mormăi + -tură)
1.
șir
de
sunete
caracteristice
pe
care
le
scoate
ursul;
mormăit.
2.
vorbire
nedeslușită,
pe
ton
scăzut
sau
nazal
care
arată
nemulțumire,
indignare;
mormăit.
3.
(var.)
morăitură,
mormoitură,
mornăitură.
mormăitură
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (mormăi + -tură)
1.
șir
de
sunete
caracteristice
pe
care
le
scoate
ursul;
mormăit.
2.
vorbire
nedeslușită,
pe
ton
scăzut
sau
nazal
care
arată
nemulțumire,
indignare;
mormăit.
3.
(var.)
morăitură,
mormoitură,
mornăitură.