mormăitură
Parte de vorbire: s.f.
Etimologie: (mormăi + -tură)
Etimologie: (mormăi + -tură)
1. șir de sunete caracteristice pe care le scoate ursul; mormăit.
2. vorbire nedeslușită, pe ton scăzut sau nazal care arată nemulțumire, indignare; mormăit.
3. (var.) morăitură, mormoitură, mornăitură.