Dictionar

pubertate

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. puberté, lat. pubertas)

1. perioadă între copilărie și adolescență, caracterizată prin maturația funcțiilor sexuale.
 

impubertate

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. impuberté)

1. stare a acelora care nu au atins vârsta ce presupune aptitudinea fiziologică pentru căsătorie.
 

prepubertate

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. prépuberté)

1. perioadă care precedă pubertatea.
 

adolescent, -ă

Parte de vorbire:  s.m.f.  
Etimologie: (fr. adolescent, lat. adolescens)

1. persoană ajunsă la adolescență; cineva care a ajuns la pubertate, dar nu este încă adult.
2. (antonime) adult, bătrân, vârstnic.
 

efebocrazie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. éphébocrasie)

1. sindrom care se manifestă (la pubertate) prin cefalee persistentă, cauzată de tulburări endocrine.
 

eunucoidism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. eunuchoïdisme)

1. insuficiență testiculară.
2. ~ feminin = insuficientă maturație ovariană la pubertate.
 

HEBE-

Parte de vorbire:  prefix  
Etimologie: (fr. hébé-, cf. gr. hebe „pubertate, pilozitate”)

1. „pubescent, pubertate”.
 

hebefrenie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. hébéphrénie)

1. formă clinică a schizofreniei la pubertate, care se manifestă prin comportament pueril, cu tendințe spre acte antisociale.
 

postpuberal, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (post- + puberal)

1. (fiziologie) succedând pubertatea; postpubertar.