Dictionar

înspăimântător

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (înspăimânta + -ător)

1. care provoacă spaimă; îngrozitor, înfricoșător, fioros, groaznic, înfiorător.
2. (adverbial, urmat de prep. „de”) extraordinar; extrem.
 

formidolos, -oasă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (lat. formidolosus)

1. (livr.) înfricoșător, înspăimântător.
2. fricos.
 

infernal, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. infernal. lat. infernalis)

1. de (din) infern.
2. caracteristic infernului; diabolic, drăcesc.
3. (fig.) groaznic, teribil, înspăimântător.
4. mașină ~ă = bombă cu explozie întârziată, pentru atentate.
 

sinistru, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. sinistre, lat. sinister)

1. adj. groaznic, înspăimântător; oribil.
2. funest.
3. s. n. dezastru, calamitate, prăpăd, urgie.
 

teribil, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. terrible, lat. terribilis)

1. care inspiră groază; înspăimântător, îngrozitor.
2. (fam.) extraordinar, formidabil, grozav.
3. (adv.) foarte, extrem de...
 

terifiant, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. terrifiant)

1. înspăimântător, îngrozitor: terific.
 

terific, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (it. terrifico)

1. care inspiră teroare; înspăimântător, terifiant.