Dictionar

alarma

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. alarmer)

1. tr., refl. a (se) înfricoșa; a (se) alerta.
2. tr. a da alarma, a pune în stare de alarmă (1).
 

BRONTO-, -brontă

Parte de vorbire:  afix  
Etimologie: (fr., germ. bronto-, germ. -bronte, cf. gr. bronte)

1. „tunet, trăsnet, înfricoșător”.
 

coșmar

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. couchemar)

1. vis cu senzații de apăsare și de înăbușire, vis urât; viziune înfricoșătoare, obsesie.
2. (fam.) stare de grijă apăsătoare, obsedantă.
 

eunuc

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. eunuque, lat. eunuchus)

1. (în Orient) bărbat castrat, paznic al unui harem.
2. nume dat ofițerilor regilor evrei, însărcinați cu garda camerei acestora.
3. ofițer care avea în grijă garderoba și iatacul împăratului în Imperiul Roman de Răsărit.
4. (fig.) om laș, fricos, lipsit de energie virilă.
 

formidolos, -oasă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (lat. formidolosus)

1. (livr.) înfricoșător, înspăimântător.
2. fricos.
 

intimida

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. intimider)

1. tr. a impresiona puternic (pe cineva).
2. a face pe cineva să devină timid.
3. a insufla cuiva teamă, frică; a înfricoșa, a speria.
4. a folosi intimidarea.
5. refl. a deveni timid.
6. a simți teamă, frică etc.; a se speria.
7. tr., refl. a tulbura pe cineva, a-l umple de jenă, confuzie; a (se) încurca, a (se) zăpăci.