extrem, -ă
Parte de vorbire: adj.
Etimologie: (fr. extrême, lat. extremus)
Etimologie: (fr. extrême, lat. extremus)
1. adj. situat în punctul cel mai îndepărtat; de la capăt; la vârf.
2. care are cea mai mare sau cea mai mică dintre valorile posibile ale unei mărimi.
3. (fig.; despre doctrine, idei politice etc.) pe pozițiile cele mai neconciliatoare.
4. foarte mare, exagerat.
5. (despre remedii etc.) foarte energic, doar în cazuri desperate.
6. s. m. (mat.) primul și ultimul termen al unei proporții.
7. s. n. (mat.) valoarea extremă, maximă și minimă, a unei funcții.
8. numărătorul primului raport și numitorul celui de-al doilea într-o proporție.
9. s. f. margine; limită ultimă.
10. a trece de la o extremă la alta = a trece de pe o poziție pe alta diametral opusă; extremă dreaptă (sau stângă) = grup politic care se manifestă prin idei și acțiuni ultraradicale, exagerate și rigide.
11. cea mai mare sau cea mai mică valoare a unei mărimi.
12. jucător care ocupă locul cel mai înaintat din stânga sau din dreapta în formația de jos a unei echipe de fotbal, de handbal sau de hochei.