OK
X
enarmonie
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. enharmonie)
1.
raport
între
două
sunete
muzicale
care
au
aceeași
înălțime,
dar
cu
notații
diferite.
enarmonic, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fr. enharmonique)
1.
(muzică)
care
prezintă
enarmonie;
care
se
datorează
enarmoniei.
2.
(despre
sunete)
de
aceeași
înălțime,
dar
cu
denumiri,
notații
diferite.
3.
(la
vechii
greci;
despre
genuri
muzicale)
caracterizat
prin
folosirea
tetracordului
compus
din
trei
sunete.