jonctură
Parte de vorbire: s.f.
Etimologie: (fr. joncture)
Etimologie: (fr. joncture)
1. (lingv.) graniță lingvistică pertinentă, marcată de o pauză virtuală și de o schimbare a intonației, între două segmente, silabe, morfeme, sintagme sau propoziții.
2. (lingv.) element fonetic care marchează o pauză; separare între două elemente de pronunție (foneme etc.), care este relevantă pentru înțelegerea unei limbi.