OK
X
carabină
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. carabine)
1.
pușcă
ușoară,
cu
țeavă
scurtă,
ghintuită.
2.
cârlig
închis
cu
arc,
cu
care
se
prind
obiecte;
carabinieră.
carabinier
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. carabinier, it. carabiniere)
1.
(în
trecut)
soldat
înarmat
cu
carabină.
2.
membru
al
jandarmeriei
(în
Italia);
nume
dat
vameșilor
în
Spania.
carabinieră
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (germ. Karabinier /haken/)
1.
cârlig
echipat
cu
un
arc
de
blocare,
care
se
închide
automat,
servind
ca
sistem
de
atașare
rapidă
pentru
suspendare,
agățare;
carabină.