colabora

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. collaborer, lat. collaborare)

1. a participa la înfăptuirea unei acțiuni, la elaborarea unei opere etc.; a coopera.
2. a publica o lucrare într-un periodic, într-o culegere.

colaborare

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (colabora)

1. acțiunea de a colabora; cooperare.
2. formă de relații care se stabilesc între state sau grupări economice, politice, culturale etc. în interes comun.

colaboraționism

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. collaborationnisme)

1. atitudine sau politică de cooperare activă cu un ocupant inamic (mai ales cu naziștii în cel de-al doilea război mondial); colaborare cu dușmanul; trădare de patrie.

colaboraționist, -ă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. collaborationniste)

1. cel care colaborează cu dușmanul aflat pe teritoriul propriei patrii.

colaborativ, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. collaboratif)

1. despre, legat de, sau realizat prin colaborare.
2. (despre un grup) care colaborează pentru un anumit scop.

colaborator, -oare

Parte de vorbire:  s.m.f.  
Etimologie: (fr. collaborateur)

1. cel care colaborează.
2. cel care lucrează într-o instituție, fără a fi salariatul ei permanent.

acord

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. accord, it. accordo)

1. comunitate de vederi; consens, asentiment; acceptare.
2. a cădea de ~ = a se învoi; de comun ~ = a) în perfectă înțelegere; b) în unanimitate.
3. înțelegere privitoare la relațiile de colaborare și de cooperare între state, partide politice, organizații.
4. formă de retribuție a muncii prestate.
5. ~ global = formă de organizare și de retribuire a muncii prin care se leagă mărimea veniturilor personale cu cantitatea, calitatea și importanța muncii prestate.
6. concordanță în număr, gen, caz, persoană între care există raporturi sintactice.
7. (fiz.) egalitate a frecvențelor de oscilație a două sau mai multe aparate, sisteme etc.; sintonie.
8. (muz.) reunire a cel puțin trei sunete, formând o armonie; disciplină care studiază legile de bază ale suprapunerii sunetelor muzicale.

asistent, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. assistant, germ. Assistent)

1. adj. prezent, de față (la ceva).
2. s. m. f. cel care asistă la ceva; colaborator.
3. ~ universitar = grad didactic în învățământul superior, intermediar între preparator și lector; ~ medical = cadru tehnic mediu specializat în munca medico-sanitară.

colaborare

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (colabora)

1. acțiunea de a colabora; cooperare.
2. formă de relații care se stabilesc între state sau grupări economice, politice, culturale etc. în interes comun.

colaboraționism

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. collaborationnisme)

1. atitudine sau politică de cooperare activă cu un ocupant inamic (mai ales cu naziștii în cel de-al doilea război mondial); colaborare cu dușmanul; trădare de patrie.

colectivism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. collectivisme, rus. kollektivizm)

1. principiu fundamental al doctrinei comuniste exprimând colaborarea, solidaritatea, comunitatea de interese față de cauza generală comună.

concurge

Parte de vorbire:  vb. intr. (înv.)  
Etimologie: (după lat. concurrere)

1. a se întâlni într-un punct, venind din mai multe direcții; a tinde (spre), a se întinde (într-un punct); a converge.
2. a lucra împreună; a participa la elaborarea unei opere sau la realizarea unei acțiuni comune; a colabora; a conlucra; a coopera.
3. a candida, a concura.