educație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. éducation, lat. educatio)

1. activitate socială cu caracter fundamental de transmitere a experienței de viață, a culturii către generații tinere, de influențare sistematică și conștientă a dezvoltării intelectuale, morale sau fizice; totalitatea acestei acțiuni.
2. (p. ext.) culturalizare, ridicare metodică a nivelului ideologic, cultural, profesional; faptul de a dezvolta facultățile morale, intelectuale și fizice ale unui om, ale unui popor etc.
3. bună creștere, bună cuviință.
4. educație fizică = dezvoltare armonioasă a fizicului prin exerciții gimnastice.

autoeducație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (auto1- + educaţie)

1. proces de formare a propriei personalități prin eforturi personale.

coeducație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. coéducation)

1. educație în comun a băieților și fetelor în aceeași școală și clasă.

intereducație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. interéducation)

1. educație a copiilor prin copii.

metaeducație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (meta- + educaţie)

1. pregătire educativă necesară omului contemporan în vederea însușirii deprinderilor de a utiliza atât cantitatea de informație tehnico-științifică și culturală, cât și sistemele de comunicare și de documentare existente.

teleeducație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (tele2 + educaţie)

1. transmitere de programe educative prin televiziune.

analfabetism

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. analphabétisme)

1. incapacitatea sau dificultatea de a citi, scrie, înțelege un text/propoziție și număra, cel mai adesea din cauza lipsei de educație; neștiință de carte.

andragogie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (andr- + -agogie)

1. știința și practica educației adulților.

autoeducativ, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (autoeduca + -tiv, cf. it. autoeducativo)

1. caracteristic autoeducației.
2. cu caracter de autoeducație.
3. cu efect de autoeducație.
4. referitor la autoeducație.

autoformație

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (auto- + formaţie)

1. educație prin sine însuși; autoformare.
2. formare individuală prin învățământ la distanță care folosește instrumente educaționale multimedia.

bildungsroman

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (germ. Bildungsroman)

1. roman care înfățișează procesul de formare a personalității eroului sub acțiunea educației și a experienței dobândite.

civic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. civique, lat. civicus)

1. care aparține cetățenilor, privitor la cetățeni; cetățenesc.
2. care privește cetățenii în relațiile lor cu societatea organizată în stat.
3. care caracterizează, califică un bun cetățean (ex. simț civic).
4. în legătură cu cetățeanul și rolul său politic.
5. (Roma Antică) coroană ~ă = distincție acordată celui care a salvat viața unui cetățean roman.
6. educație ~ă = educație menită să pregătească elevii pentru responsabilitățile lor viitoare de cetățeni.
7. (fig.) patriotic.