abstract, -ă

Parte de vorbire:  adj., s.  
Etimologie: (germ. abstrakt, lat. abstractus)

1. adj. gândit în mod separat de ansamblul concret, real.
2. în ~ = pe bază de deducții logice; exprimat (prea) general, teoretic; (despre un proces de gândire) greu de înțeles; (mat.) număr ~ = număr căruia nu i se alătură obiectul numărat; artă ~ă = curent apărut în artele plastice europene la începutul sec. XX, care se caracterizează prin intelectualizarea, reducția abstractă și încifrarea imaginii; abstracționism.
3. s. n. parte de vorbire provenită prin derivare cu sufixe sau prin conversiuni de la o altă parte de vorbire, având un sens abstract.
4. ~ verbal = substantiv care provine de la un verb, denumind acțiunea acestuia.
5. categorie filozofică desemnând cunoașterea proprietăților esențiale și generale.

alosterie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. allostérie)

1. deformare a unei molecule de proteină prin modificarea sau suprimarea proprietăților sale enzimatice.

aritmografie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (aritmo- + -grafie)

1. prezentare formală a proprietăților numerelor; descriere a numerelor.

aritmologie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. arithmologie)

1. studiu al proprietăților numerelor, independent de operațiile care se pot efectua cu ele.

atomism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. atomisme)

1. concepție materialistă, fundată încă din antichitate, potrivit căreia materia, care există în mod obiectiv, este constituită din atomi.
2. teorie științifică modernă a structurii și a proprietăților atomilor; atomistică.
3. părere care reduce un ansamblu la cele mai elementare diviziuni.

autoetanșare

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (după fr. auto-étanchement)

1. realizare a impermeabilității unui dig datorită proprietăților materialului de construcție.