OK
X
amăgire
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (amăgi)
1.
faptul
de
a
(se)
amăgi,
de
a
(se)
înșela,
de
a
atrage
prin
promisiuni
mincinoase
etc.
2.
faptul
de
a-și
face
iluzii
zadarnice;
iluzionare.
autoamăgire
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (autoamăgi)
1.
faptul
de
a
se
autoamăgi;
(rar)
autoamăgit.
2.
amăgire
(deliberată)
a
propriei
persoane;
amăgire
de
către
sine
însuși.
decepție
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. déception, lat. deceptio)
1.
dezamăgire,
deziluzie;
amărăciune.
deziluzie
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. dézillusion)
1.
decepție,
dezamăgire.
iluzie
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. illusion, lat. illusio)
1.
aparență
înșelătoare
datorită
perceperii
deformate
a
realității.
2.
(fig.)
speranță
neîntemeiată;
amăgire.
3.
a(-și)
face
~ii
=
a
nădăjdui
lucruri
de
nerealizat;
a-și
pierde
~ile
=
a
rămâne
decepționat
din
cauza
nerealizării
unor
speranțe.
îmbrobodire
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (v. îmbrobodi)
1.
acțiunea
de
a
(se)
îmbrobodi;
îmbrobodeală,
îmbrobodit.
2.
acoperire
a
capului
cu
o
broboadă,
cu
o
basma
etc.
3.
amăgire
a
unei
persoane;
cucerire
a
cuiva.
4.
(fig.)
ascundere
a
adevărului
sub
aparențe
înșelătoare.
5.
(fig.)
convingere
a
unei
persoane
de
a
accepta
realitatea
așa
cum
îi
este
înfățișată,
împiedicând-o
să
vadă
adevăratul
ei
aspect.
6.
(anton.)
dezbrobodire.
amăgitură
Parte de vorbire:
s.f. (învechit)
Etimologie: (amăgi + -tură)
1.
faptul
de
a
(se)
amăgi;
amăgire,
înșelăciune.
autoamăgire
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (autoamăgi)
1.
faptul
de
a
se
autoamăgi;
(rar)
autoamăgit.
2.
amăgire
(deliberată)
a
propriei
persoane;
amăgire
de
către
sine
însuși.