Dictionar

sfâșiat, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (v. sfâșia)

1. care este desfăcut în bucăți în mod dezordonat, brutal (prin smulgere, mușcare etc.).
2. care este transformat în fâșii (prin smulgere).
3. distrus prin întrebuințare; distrus prin îmbucătățire, tăiere etc.
4. (fig.) care este foarte trist; întristat, mâhnit.
5. (var. înv.) sfâșiet.
 

dilacera

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. dilacérer, lat. dilacerare)

1. a sfâșia în bucăți, a fărâmița.
2. (med.) a smulge cu violență (un țesut).
 

dilacerație

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. dilacération)

1. acțiunea de a dilacera, de a sfâșia, de a rupe în bucăți un țesut organic; dilacerare.
 

lacera

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. lacérer, lat. lacerare)

1. a sfâșia, a rupe în bucăți.
 

sfârticat, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (v. sfârtica)

1. rupt, sfâșiat (în bucăți).
2. (var.) sfârtecat.
 

sfârtecat, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (v. sfârteca)

1. rupt, sfâșiat (în bucăți).
2. (var.) sfârticat.
 

sfârtecare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (sfârteca)

1. acțiunea de a sfârteca (a sfâșia, a rupe în bucăți) și rezultatul ei.
2. (var.) sfârticare.