neoplatonic, -ă
Parte de vorbire: I. adj., II. s.m.f.
Etimologie: (fr. néo-platonique)
Etimologie: (fr. néo-platonique)
1. I. privitor la neoplatonism (filozofie a antichității târzii, fondată de Plotin (205- 270), care se caracterizează prin dorința de a îmbina metafizica lui Platon cu gândirea mistică orientală); neoplatonician.
2. II. adept al neoplatonismului; neoplatonician.