Dictionar

autofecundare

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (după fr. autofécondation)

1. fuziune a doi gameți de sex diferit, generați de același individ; autofecundație.
 

autocarp, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. autocarpe)

1. (despre fructe) rezultat prin autopolenizare sau autofecundare.
 

autofecundație

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. autofécondation)

1. (bot., biol.) fecundare prin sine însuși.
2. (bot.) fecundare obținută prin unirea gameților produși de aceeași plantă.
3. (biol.) fuziune a doi gameți de sex diferit, generați de același individ.
4. (sinonim) autofecundare.
 

autofertil, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. autofertile)

1. (despre unele specii vegetale) la care autofecundarea dă semințe apte să germineze.
 

autogamie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. autogamie)

1. polenizare cu polen produs în aceeași floare.
2. autofecundare la unele protozoare.
 

automixie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. automixie)

1. autofecundare la care fuzionează doi gameți sau doi nuclei sexuați de același sex ori înrudiți.
 

partenogamie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. parthénogamie)

1. autofecundare prin fuzionarea unor gameți femeli, fără participarea nucleului mascul.