Dictionar

autopolenizare

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (după fr. autopollinisation)

1. polenizare directă cu polenul propriu, la florile hermafrodite; cleistogamie.
 

autocarp, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. autocarpe)

1. (despre fructe) rezultat prin autopolenizare sau autofecundare.
 

autocarpie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. autocarpie)

1. (bot.) însușire a plantelor care produc fructe prin autopolenizare.
2. (bot.) autogamie urmată de formarea fructului.
 

cleistogamie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. cléistogamie)

1. (bot.) mod particular de polenizare în care florile se polenizează cu propriul lor polen, fără să se mai deschidă; autopolenizare.