Dictionar

instrumentist, -ă

Parte de vorbire:  s.m.f.  
Etimologie: (fr. instrumentiste)

1. muzician care interpretează sau improvizează muzică (cântând) la un instrument.
 

altist, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (germ. Altist, fr. altiste)

1. persoană cu voce de alto.
2. instrumentist care cântă la violă.
 

clarinetist, -ă

Parte de vorbire:  s.m.f.  
Etimologie: (fr. clarinettiste, germ. Klarinettist)

1. (muzică) instrumentist care cântă la clarinet.
 

concertino

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (it. concertino)

1. mic grup de instrumente solistice în concerto grosso.
2. lucrare muzicală concertantă cu formă liberă, în care sunt evidențiate calitățile instrumentiștilor soliști.
3. concert de proporții reduse.
 

filarmonist, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (filarmon/ică/ + -ist)

1. instrumentist dintr-o orchestră filarmonică.
 

muzician, -ă

Parte de vorbire:  s.m.f.  
Etimologie: (fr. musicien)

1. persoană care compune, interpretează sau dirijează muzica; cunoscător al artei muzicii.
2. instrumentist profesionist sau amator.
 

organist, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. organiste, it. organista, germ. Organist)

1. instrumentist care cântă la orgă.