berat
Parte de vorbire: s.n. (înv.)
Etimologie: (din tc. berat; cf. alb., bg. berat)
Etimologie: (din tc. berat; cf. alb., bg. berat)
1. diplomă sau brevet de învestitură dat de Poarta Otomană domnilor Țărilor Românești la instalarea în domnie; firman, uric.
2. act, titlu, înscris purtând pecetea sultanului.
3. dispoziție, drept al sultanului.
4. (var.) barat, bărat, bereat.