Dictionar

harpon

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. harpon)

1. instrument de fier asemănător unei lănci, legat cu un capăt de o frânghie lungă, folosit la vânarea balenelor.
2. dispozitiv de marinari pentru a prinde diferite obiecte.
3. rachetă navă-navă din dotarea marinei SUA.
4. ac gros sau trocar pentru biopuncții.
 

harponier

Parte de vorbire:  s.m.  
Etimologie: (harpon + -ier, după fr. harponneur)

1. persoană care vânează cu harponul; aruncător de harpon.
 

harponier

Parte de vorbire:  s.m.  
Etimologie: (harpon + -ier, după fr. harponneur)

1. persoană care vânează cu harponul; aruncător de harpon.