Dictionar

abalienare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (ab- + alienare, cf. engl. abalienation, fr. abaliénation, lat. abalienatio)

1. (med.) pierdere sau diminuare marcată și evidentă a facultăților mintale; alienație.
 

cefaloscopie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. céphaloscopie)

1. (med.) examinare, după sistemul lui Gall, a capului pentru a deduce starea facultăților intelectuale.
2. (NOTĂ) examinarea capului cuprinde o parte descriptivă (cefaloscopie) și o parte metrică (cefalometrie).
 

geniu

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. genius, fr. génie)

1. talent, dispoziție naturală, capacitate creatoare excepțională, a dezvoltării maxime a facultăților umane; persoană astfel înzestrată.
2. caracter specific.
3. spirit, demon, ființă supranaturală care, în credințele celor vechi, veghea asupra soartei unui om.
4. specialitate militară, armă care se ocupă cu executarea lucrărilor de fortificații, drumuri, poduri etc.
 

goliardic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. goliardique)

1. care aparține goliarzilor; specific goliarzilor; referitor la goliarzi; de goliard.
2. beret ~ = pălărie a studenților medievali, specifică facultăților.
 

luciditate

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. lucidité)

1. claritate în gândire.
2. deplinătate a facultăților intelectuale; stare de conștiență.
 

moral, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (lat. moralis, fr. moral)

1. adj. conform principiilor moralei.
2. din care se trage o învățătură, didactic.
3. referitor la psihic, spirit sau intelect, intelectual, spiritual.
4. s. n. ansamblul facultăților psihice, spirituale.
5. stare de spirit.
6. curaj.