Dictionar

inteligent, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. intelligent, lat. intelligens)

1. deștept, ager la minte, pătrunzător.
2. care denotă inteligență.
 

inteligență

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. intelligence, lat. intelligentia, germ. Intelligenz)

1. capacitate a individului de a se adapta la împrejurări noi, de a sesiza relațiile esențiale și de a găsi o ieșire dintr-o anumită situație, de a rezolva probleme noi; deșteptăciune.
2. om inteligent.
3. ~ artificială = capacitate a sistemelor tehnice evoluate de a obține performanțe cvasiumane.
 

brută

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. brute)

1. animal lipsit de rațiune.
2. (prin analogie) om cu manifestări de animal; persoană care vădește violență în comportare și lipsă de inteligență, sensibilitate și morală; bestie.
3. (prin metaf.) partea animală care subzistă în om.
4. (neologism) (fig.) persoană care stăpânește incontestabil un domeniu.
 

caracterial, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. caractériel)

1. referitor la caracter, de caracter.
2. (psihopatologie) se spune despre o persoană care suferă de tulburări de caracter.
3. copil ~ = copil care are o inteligență normală, dar care prezintă tulburări de comportament caracterizate cel mai adesea prin agresivitate, instabilitate excesivă și blocaj în comunicarea cu ceilalți.
 

comprehensiv, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. compréhensif, lat. comprehensivus)

1. care înțelege repede și just; inteligent, ager, pătrunzător.
2. înțelegător, binevoitor.
 

debilitate

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. débilité, lat. debilitas)

1. stare de slăbire a organismului.
2. ~ mintală = formă ușoară de oligofrenie constând în dezvoltarea tardivă și incompletă a inteligenței.
 

discalculie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. discalculie)

1. perturbare în învățarea calculului la copiii care posedă o inteligență normală.
 

eon

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. éon, gr. aion, eternitate).

1. (la neoplatonicieni și la gnostici) inteligență divină, putere eternă care face posibilă acțiunea acesteia asupra lucrurilor.