Dictionar

burelet

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. bourrelet)

1. (anat) formație fibrocartilaginoasă a unei suprafețe articulare.
2. îngroșare în jurul unui focar inflamator.
 

endoschelet

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. endosquelette)

1. schelet intern al anumitor animale nevertebrate (sepia, echinoderme).
 

exoschelet

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. exosquelette, engl. exoskeletou)

1. schelet extern, secretat de tegument la unele nevertebrate.
 

gantelet

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. gantelet)

1. (ist.) mănușă acoperită cu lame de fier, parte a armurii unui cavaler.
 

mantelet

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. mantelet)

1. adăpost ușor, din lemn, folosit în apărarea sau la atacul locurilor întărite, al fortărețelor.
 

orgelet

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. orgelet)

1. furuncul mic situat la marginea pleoapei; ordeolum; urcior.
 

acantode

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. acanthodes)

1. pl. ordin de pești fosili, cu schelet cartilaginos.
 

acipenseriforme

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. acipensériformes)

1. ordin de pești răpitori, cu schelet cartilaginos, capul conic și corpul alungit, cu cinci șiruri de plăci osoase: sturionii.
 

acipenserizi

Parte de vorbire:  s.m. pl.  
Etimologie: (fr. acipénseridés)

1. (ihtiologie) ordin sau familie de pești răpitori, cu schelet cartilaginos, cu capul conic și corpul alungit, cu cinci șiruri de plăci osoase; sturioni.
 

acondroplazie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. achondroplasie)

1. (med.) anomalie congenitală a scheletului, prin oprirea creșterii oaselor membrelor; acondrodistrofie.
 

afacere

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (după fr. affaire)

1. activitate comercială.
2. cifră de ~i = total al banilor obținuți în comerț sau în alte activități economice.
3. acțiune din care rezultă un profit.
4. tranzacție economică.
5. (fam.) îndeletnicire.
6. ~i interne (sau externe) = treburi, preocupări, lucrări privind problemele interne (sau externe) ale unui stat.
 

amiostazie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. amyostasie, cf. grec. a „fără” + mys „mușchi” + stasis „reținere”)

1. (med.) afecțiune musculo-scheletică caracterizată prin tremurături musculare; tremur muscular.