Dictionar

bunicel, -ea, -ică

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (bun + -icel)

1. care este (destul de) bun; bunișor.
 

bunicică

Parte de vorbire:  adj. fem.  
Etimologie: (bun + -icică)

1. care este (destul de) bună; bunicea.
 

răzbunic

Parte de vorbire:  s.m. (pop.)  
Etimologie: (răz- + bunic)

1. tatăl bunicului sau al bunicii în raport cu nepoții lui; străbunic.
 

răzbunic

Parte de vorbire:  s.m. (pop.)  
Etimologie: (răz- + bunic)

1. tatăl bunicului sau al bunicii în raport cu nepoții lui; străbunic.
 

răzbunică

Parte de vorbire:  s.f. (pop.)  
Etimologie: (răz- + bunică sau răzbunic + -ă)

1. mama bunicului sau a bunicii în raport cu nepoții ei; străbunică, (reg.) străbabă.
 

bunicică

Parte de vorbire:  adj. fem.  
Etimologie: (bun + -icică)

1. care este (destul de) bună; bunicea.
 

bunișor, -oară

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (bun + -ișor)

1. diminutiv al lui bun; bunicel, (pop.) bunuț.
2. destul de bun; care este aproape bun; mai bun decât rău.
 

cărbunos, -oasă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (cărbune + -os)

1. care conține cărbune; cărbunicios.
2. (despre roci sedimentare sau cristaline) care conține pulbere de cărbune.
3. care aparține sau care se referă la cărbune.
4. care se aseamănă cu cărbunele; asemănător cărbunelui.