Dictionar

puber, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (lat. puber, fr. pubère)

1. (individ) ajuns la pubertate.
 

puberal, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (engl. puberal)

1. referitor la pubertate; pubertar.
 

pubertar, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. pubertaire)

1. care se referă la pubertate; puberal.
 

pubertate

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. puberté, lat. pubertas)

1. perioadă între copilărie și adolescență, caracterizată prin maturația funcțiilor sexuale.
 

adolescent, -ă

Parte de vorbire:  s.m.f.  
Etimologie: (fr. adolescent, lat. adolescens)

1. persoană ajunsă la adolescență; cineva care a ajuns la pubertate, dar nu este încă adult.
2. (antonime) adult, bătrân, vârstnic.
 

efebocrazie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. éphébocrasie)

1. sindrom care se manifestă (la pubertate) prin cefalee persistentă, cauzată de tulburări endocrine.
 

efebogeneză

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. éphébogenèse)

1. totalitatea transformărilor care se petrec în organism în timpul pubertății.
2. dezvoltare aberantă și spontană a unei celule germinatoare, provocând teratom testicular.
3. dezvoltare a gametului mascul fără fecundație.
 

efebologie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. éphébologie)

1. studiu al modificărilor structurale și funcționale ale pubertății masculine.
 

eunucoidism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. eunuchoïdisme)

1. insuficiență testiculară.
2. ~ feminin = insuficientă maturație ovariană la pubertate.
 

HEBE-

Parte de vorbire:  prefix  
Etimologie: (fr. hébé-, cf. gr. hebe „pubertate, pilozitate”)

1. „pubescent, pubertate”.