Dictionar

răstignitor

Parte de vorbire:  I. s.m. (înv.), II. adj.  
Etimologie: (răstigni + -tor)

1. I. persoană care răstignește; crucificator, (înv.) restignitoriu.
2. II. (fig.) chinuitor.
 

răstignitură

Parte de vorbire:  s.f. (învechit)  
Etimologie: (răstigni + -tură)

1. ucidere a cuiva în chinuri, pironindu-l cu brațele și cu picioarele pe o cruce; crucificare, răstignire.
 

calvariu

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. calvarium)

1. (la catolici) cruce monumentală, reprezentând imaginea lui Isus răstignit, în apropierea unei biserici; (p. ext.) cruce de lemn ridicată la răspântii, pe marginea drumurilor etc.
 

crucifica

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (după fr. crucifier)

1. a executa un condamnat prin țintuire pe cruce; a răstigni.
2. (fig.) a chinui.
 

crucifix

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. crucifix, lat. crucifixus)

1. obiect de cult reprezentându-l pe Isus răstignit pe cruce.
 

crucificare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (crucifica)

1. acțiunea de a crucifica și rezultatul ei; pironire pe cruce, răstignire.
2. (fig.) chinuire.
 

răstignitură

Parte de vorbire:  s.f. (învechit)  
Etimologie: (răstigni + -tură)

1. ucidere a cuiva în chinuri, pironindu-l cu brațele și cu picioarele pe o cruce; crucificare, răstignire.