Dictionar

sirenă

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. sirène, it. sirena, lat siren)

1. (mit.) ființă fabuloasă cu cap de femeie și trup de pește sau de pasăre, care ademenea, prin cântecele ei, pe corăbieri în locuri primejdioase, unde aceștia își găseau moartea.
2. (fig.) femeie seducătoare.
3. aparat emițător de sunete de mare intensitate, cu care se dau semnalele în fabrici, în navigație etc. sau în cazuri de alarmă.
4. aparat în laborator pentru măsurarea înălțimii sunetelor.
 

signal

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. signal)

1. semnal convențional emis de un fluier, de o sirenă.
2. fluier metalic mic.
 

hută

Parte de vorbire:  s.f. (reg.)  
Etimologie: (prob. din germ. Hupe „corn, sirenă; claxon”)

1. sirenă (zona minieră Baia Mare).