oblic, -ă
Parte de vorbire: adj., s.
Etimologie: (fr. oblique, lat. obliquus)
Etimologie: (fr. oblique, lat. obliquus)
1. adj. înclinat față de o dreaptă sau de un plan; pieziș.
2. (lingv.) caz ~ = denumire a cazurilor care nu exprimă un raport direct (genitivul, dativul, ablativul etc.).
3. adj., s. n. (mușchi) a cărui acțiune se exercită în direcții neparalele cu planul de simetrie a corpului.
4. s. f. (mat.) dreaptă care nu este perpendiculară pe dreapta, sau pe planul dat.