Dictionar

arendator, -oare

Parte de vorbire:  s.m.f.  
Etimologie: (arenda + -[a]tor)

1. persoană care dă în arendă.
2. (var.) arendător.
 

subarenda

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (sub- + arenda)

1. a transmite cuiva folosința temporară a unui bun deținut în arendă.
 

emfiteoză

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. emphytéose)

1. contract pe termen lung cu drept de ipotecă pe proprietatea închiriată sau arendată.
 

fermaj

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. fermage)

1. arendă (a unui teren agricol); terenul într-un contract de arendare.
 

fermier, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. fermier)

1. proprietar, arendaș al unei ferme1.
 

landlord

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (engl. landlord)

1. (în Anglia) mare proprietar funciar care își dă pământul în arendă fermierilor.
 

locator, -oare

Parte de vorbire:  s.m.f., s.n.  
Etimologie: (lat locator, fr locateur; engl. locator)

1. s.m.f. persoană care dă în locație, cu chirie, un lucru; (înv.) arendaș.
2. s.n. ~ radio = radiolocator.
3. (tehn.) reper.
 

subarenda

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (sub- + arenda)

1. a transmite cuiva folosința temporară a unui bun deținut în arendă.