Dictionar

damnabil, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. damnable, lat. damnabilis)

1. care merită să fie blestemat, condamnat.
 

damnat, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. damné, lat. damnatus)

1. condamnat la chinurile infernului.
2. blestemat, reprobat, care și-a atras oprobriul public.
 

Hades

Parte de vorbire:  s. propriu  
Etimologie: (fr. hadés)

1. (mitologie) nume dat după moarte „împărăției sufletelor”; infern.
2. (ortodoxia răsăriteană) iadul ca loc de așteptare pentru sufletele blestemate înainte de judecata de apoi, după care pot fi aruncați în gheenă.
 

sacrileg, -ă

Parte de vorbire:  adj., s.m.f.  
Etimologie: (lat. sacrilegus)

1. (cel) care săvârșește un sacrilegiu; profanator; (prin ext.) nelegiuit, blestemat.
2. (acțiune) care încalcă ceva sacru.
 

treclet, -ă

Parte de vorbire:  adj. (înv.)  
Etimologie: (slavonă veche: трьклѧтъ, bulg. триклет, rus. треклятый‎)

1. blestemat de trei ori; afurisit.
2. (var.) (înv.) trecleat, (înv.) treclit, (înv.) triclet.