Dictionar

cancan

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. cancan)

1. vorbire rău intenționată, bârfe calomnioase care se răspândesc în societate.
2. (fam.) mult zgomot în jurul a ceva care nu valorează mare lucru.
3. dans excentric francez de cabaret, executat numai de femei, pe o melodie bazată pe ritmul cadrilului; french-cancan; melodia corespunzătoare.
 

cancanier, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. cancanier)

1. care face, care se ține de cancanuri; bârfitor.
 

french-cancan

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. french cancan)

1. dans francez foarte vioi (considerat indecent, impudic și erotic), executat de femei, în vogă la începutul secolului al XX-lea, practicat încă și astăzi în anumite cabarete; melodia după care se execută acest dans; cancan.
 

cancan

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. cancan)

1. vorbire rău intenționată, bârfe calomnioase care se răspândesc în societate.
2. (fam.) mult zgomot în jurul a ceva care nu valorează mare lucru.
3. dans excentric francez de cabaret, executat numai de femei, pe o melodie bazată pe ritmul cadrilului; french-cancan; melodia corespunzătoare.
 

cancanier, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. cancanier)

1. care face, care se ține de cancanuri; bârfitor.
 

comeraj

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. commérage)

1. trăncăneală, flecăreală; bârfă, cancan.
 

french-cancan

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. french cancan)

1. dans francez foarte vioi (considerat indecent, impudic și erotic), executat de femei, în vogă la începutul secolului al XX-lea, practicat încă și astăzi în anumite cabarete; melodia după care se execută acest dans; cancan.