Dictionar

consistoriu

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. consistorium, fr. consistoire)

1. consiliu al împăraților romani.
2. locul unde se ținea.
3. instanță judecătorească ecleziastică.
4. consiliu al cardinalilor, prezidat de papă.
5. adunare care conduce treburile religioase ale unui cult, ale unei confesiuni etc.
 

admonitiv, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. admonitif)

1. care admonestează, care cenzurează (ex. consistoriu ~).
 

consistorial, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. consistorial)

1. referitor la consistoriu, o adunare de cardinali, pastori sau rabini.
2. care provine de la consistoriu.
3. care aparține consistoriului.